Scriam ieri despre faptul de a fi reactivi. Acum daţi-mi voie să vă spun ce cred eu că înseamnă să fii agresiv în mod benefic, dar şi în mod păgubos. Mai întâi agresivitatea bună. Un animal periculos – să zicem – trebuie imobilizat. Desigur, printr-o atitudine agresivă, dar calculată să facă răul cel mai mic cu putinţă. Apoi, există agresivitate sportivă, înţeleasă ca o împingere a emulaţiei în graniţele fairplay-ului. În sfârşit, agresivitatea licită, necesară realizării personale, spirituale sau profesionale. Prea tehnic? Hai să dezvolt.

Citește mai departe...

O postare foarte... lichidă (din cele care-ţi dau apă la moară adică) a cerut de la subsemnatul să primească un răspuns care a ajuns la dospit pentru marţi, dar cum ziua de luni şi-a cerut tributul, iacă-l decalat, dar voios să vă dea o idee despre ce zace în scăfârlia mea.

Citește mai departe...

Ziceam pe vineri aşa că o să vorbesc ceva despre pretenu’ mieu Bogdan. Viaţa e o înşiruire de etape. Nu vorbesc de etapele copilăriei, ci de alea în care începi să te schimbi fundamental.

Citește mai departe...

Astăzi programasem să-i răspund lui Bogdan. N-a ieşit. O altă artistă pleacă. Cu voia voastră am să scriu despre plecarea ei. Ceea ce m-a făcut să scriu este declaraţia realizatorului TV Titus Munteanu, că „sinuciderea Mălinei Olinescu este mai degrabă una din motive sentimentale, nu profesionale” şi adaugă „sigur că şi pe plan profesional putea realiza mai mult.” Mda, aşa e – când sătulul se uită la flămând, spune ÎNTOTDEAUNA: „Nu înţeleg de ce eşti aşa de slab! Pune mâna şi mănâncă, nu vezi cum arăţi?” Cine nu a cunoscut foamea, nu-l va crede niciodată pe cel flămând. Cine n-a avut insuccesele sau ignorarea devastatoare din partea celor ce-i promovează în genere pe artişti NU CREDE că uneori unii artişti nu pot trece peste asta.

Citește mai departe...

Am vorbit ieri despre fostul meu coleg, R.A., şi parcă m-a răscolit un pic. Mai mult, mi-a declanşat, cum scriam despre profesorul nostru de engleză, o amintire pe care vreau să v-o împărtăşesc şi vouă.

Citește mai departe...

Era prin clasa a cincea sau a şasea cred, că prin clasa a şaptea am avut un salt calitativ. Dar asta numai pentru că am descoperit că nu sunt un om bun. Când descoperi ce eşti, faci un salt. Asta pentru că ceea ce eşti e întotdeauna profund dezamăgitor şi urmează saltul, adică umilinţa.

Citește mai departe...

Canadianu’ dă prietenu’-meu, Barna, mi-a tras deunăzi un post din ăla adăvărat d’ale lui – că numai d’astea ştie să dea – şi a vorbit despre trecut şi prezent ca nefiind la mare distanţă ca formă şi fond. Când era comunism, scria el, eram conduşi de o mână de oameni care ne învăţau cum să fim toţi la fel; şi ne conformam. Adaug eu, trăiam toţi în cutii de beton, purtam haine cu aceeaşi croială – nu chiar ca şi nord-coreenii, da’ tot cam pe-acolo – priveam aceleaşi filme în care era înălţat omul de tip nou – şi ne deprindeam să ne placă – şi râdeam mai toţi de ideea ciudată că ar putea exista... Dumnezeu.

Citește mai departe...

A fost odată – că de n-ar fi, n-aş scrie-aci – un tip care le-avea cu computerele. Da’ le-avea ca lumea. Autodidact, too. Parol! Da, ştia şi parole, tot tacâmu’, mă lăsaţi să ajung la dialog? Şi îi vine ăstuia o idee. „Bă, frate, de ce să nu-i învăţ şî pă alţii calculatoare, trăi-ţ’-ar famelia? Şi să pune ăsta pă învăţat copii, nene – mai mare dragu’. Şi copiii încep să se descurce binişor la calculatoare. Unii – corigenţi odinioară – încep să meargă la olimpiade, neniiică! Numa’ un băieţel cam zvăpăiat aşa – ăsta fusese dintre cei bunişori, ştii? – chiuleşte nene o vară întreagă de la cursurile gratis.

Citește mai departe...

Demult voiam să vorbesc despre asta. E greu. Şi e uşor pentru unii, puţini. Vă rog să ascultaţi bine cuvintele astea: DRAGOSTEA E UN PRINCIPIU. Dragostea e un principiu. Universul are ca liant principal acest principiu pe care noi, mult prea adesea îl confundăm cu plăcerea simţurilor. Simţurile ne traduc darurile Providenţei; muşti un fruct şi te înfiori când creierul analizează senzaţiile de satisfacţie, bucurie, fericire. Atingi cu buzele obrazul celei pe care-ai îndrăgit-o, celui pe care l-ai îndrăgit şi simţi fericirea. Spui „te iubesc”... dar aici trebuie să fii atent. Nu e greu să spui „te iubesc”. E uşor.

Citește mai departe...

Am văzut azi o ştire pe Antena 3 legată de o elevă care-şi postase isprava pe Internet. Mulţi fac asta. Postează ceva ce cred ei că merită să fie văzut şi de alţii. În cazul ăsta, fata făcea striptease în faţa camerei. Cum la Antena 3 era şi o invitată, aceasta a fost rugată să comenteze. Cum e de aşteptat în cazul elevilor, când nu ştii ce să spui când aceştia fac boacăne şi eşti televizat(ă), dai vina pe şcoală sau pe părinţi. Aşa a făcut şi doamna... Că învăţământul aşa şi pe dincolo – dar nu foarte apăsat nici acolo ca să nu supere pe cineva. Apoi a dat-o pe cluburi şi a zis ceva de genu’: - Eu nu zic să stea copilul numai la bibliotecă, dar nici să stea atâta pe la cluburi! Opa! Cluburile sunt de vină!

Citește mai departe...