MAMA EROINĂ

- Ai copii? te întreabă mama eroină.

A, aşa e că nu eşti căsătorită încă. Te întreabă pentru că te vede fericită, de mână cu iubitul. Şi e alt iubit, că cel de acum o lună s-a dovedit a nu fi om de caracter şi l-ai părăsit. Şi mama eroină reia atacul:

- Dar nu vă căsătoriţi?

Te întreabă asta pentru că îi e ciudă pe ceea ce nu mai poate avea. Pentru ea, maternitatea e o corvoadă. N-a avut de ales. Ori era liberă, dar crescând periculos în vârstă către zona unei eligibilităţi scăzute, ori găsea pe cineva şi-i turna un copil ca să se asigure că nu rămâne fată bătrână. Ştiu că tu eşti o femeie independentă, dar nu toate sunt ca tine. Cele de care vorbesc acum „n-au avut de ales” pentru că aşa şi-au format caracterul, nu pentru că n-ar fi putut proceda altfel. Aşa că acum mama eroină scrâşneşte din dinţi şi-ţi urează cu un zâmbet fals:

- Să mă chemaţi la... la nuntă!

- Neeea, nu ne grăbim, zici tu râzând. Şi observi că mama eroină e în pragul unei crize de nervi. Zâmbetul îi e acum o grimasă pe care şi-o ţine pe faţă numai ca să păstreze aparenţele.

- Păi ar fi cazul să vă grăbiţi. Să aveţi şi voi un copil, poate mai mulţi; chiar câţi copii ai vrea?

Prietenul tău zâmbeşte tâmp. E înfricoşat. Îi vezi paloarea şi îi miroşi frica. Îi simţi cuvintele în căpăţână: „Ce crede nebuna asta, că n-avem altceva de făcut decât să ne transformăm în fabrică de copii?” Şi te bufneşte râsul.

- Nu mă grăbesc să-mi pun pirostriile! Abia ne cunoaştem. Mergem stabil nişte ani şi abia pe urmă ne gândim la lucruri radicale. Uite, anul ăsta mergem amândoi să schiem în Elveţia, dar nu pârtii sălbatice, neamenajate, tu! Abia aştept!

Mama eroină e distrusă, dar nu se predă. Ultima carte e mustrarea care stârneşte vinovăţia. Funcţionează întotdeauna cu astfel de libertini şi neruşinaţi.

- E, să nu-mi spuneţi mie că nu v-ar plăcea un bebe drăguţ şi simpatic!

Tipul tău se îneacă şi tuşeşte scuzându-se că trebuie să meargă după ceva apă. Tu râzi cu poftă şi creşti scorul în favoarea ta:

- E cam egoist. Vezi, de-aia nu mă grăbesc cu măritişul şi cu copiii. E frumos un bebe, nu zic, dar nu vreau să îl cresc singură. Lasă... să mai treacă timp, să mai cunosc şi eu lumea, că graba strică treaba, ştii tu!

Ştie. Ştie foarte bine. De-aia şi bate apropouri. Că doar-doar te legi şi tu la cap fără să te doară şi veţi fi colege de condus cărucioare.

- Eee, noi mergem acum să bem o cafea cu câţiva amici la un local super în care se cântă un blues de mă-nnebunesc!

O atingi prieteneşte cu vârfurile degetelor pe umăr în semn de „la revedere, ai grijă de tine” şi te-ndepărtezi lăsând-o cu ambele mâini pe ghidonul căruciorului. Ai minţit că mergi la local. Dar n-ai minţit că mergi la o cafea cu nişte amici. Li s-a născut acum o lună un copil drăguţ foc – ca toţi nou-născuţii. Dar acolo, nu ştiu... eşti în largul tău. Abia aştepţi să-l iei pe ăla micu’ în braţe şi s-o vezi pe mămică.

- Hm, acolo n-am fost întrebată niciodată de ce nu mă mărit, îţi trece prin cap. Şi, cu gândul ăsta, îl iei de braţ pe prietenul tău asigurându-l din priviri că, în ce te priveşte, măritişul e încă un subiect aflat la ani lumină de paşii pe care-i faci acum cu el.

Sandu BARBU - Mama eroina