DESĂVÂRŞIT

Am vorbit ieri despre fostul meu coleg, R.A., şi parcă m-a răscolit un pic. Mai mult, mi-a declanşat, cum scriam despre profesorul nostru de engleză, o amintire pe care vreau să v-o împărtăşesc şi vouă.

Proful meu era foarte binevoitor cu toată lumea. Aş vrea să fie toţi profesorii ca el. Cei talentaţi la engleză erau un picuţ mai mult pe inima lui – nu că-i favoriza sau ceva, era ca atunci când ai prieteni cu care ai hobbyuri comune, ştii? Ai ce discuta, parcă îţi e drag de omul ăla şi există o punte de legătură cu sufletul lui. Când vezi un om priceput la ceva, îl vezi într-o lumină deosebită. Îţi zici, „ce om deştept” sau „ce om priceput,” şi nici nu-ţi trece prin cap cât de departe eşti cu aprecierile. Într-o zi caldă de primăvară sau vară, ne scoate de la oră să ne mişcăm. Aşa i-a venit lui. Mie îmi era aşa de drag să fiu în preajma lui şi, cum la oră aveam mereu ceva de spus sau comentat, eram unul din cei cu care avea cele mai lungi dialoguri. Afară, am ajuns pe terenul de baschet. Nu mai ţin minte de unde a făcut rost de o minge şi îl aud:

- Barbule, tu joci cu cutare, cutare şi cutare şi eu cu cutare, cutare şi cutare. Echipa ta contra echipei mele.

Ziua aceea a fost una dintre cele mai nenorocite din viaţa mea. Educaţia fizică fusese materia cea mai urâtă de mine din pricina învăţătoarei din ciclul primar, al cărei singur scop părea la fiecare oră de educaţie fizică să dovedească, mie şi clasei, că nu sunt bun de nimic. Şi nu era greu. În ziua caldă în care am fost prima dată în viaţa mea căpitanul unei echipe sportive, amintirile s-au întors ca o furtună împotrivă-mi. Ştiţi de ce există expresia „butter-fingers” (degete de unt) în engleză? Pentru a zugrăvi tabloul unui om cu totul şi cu totul neîndemânatic. Oricât ai vrea să prinzi ceva, degetele tale de unt nu vor reuşi nimic. Aşa a fost atunci. Proful – deşi e drept că fără dispreţ – a dat dezamăgit din cap şi, fără să ştie cât mă doare, a făcut câteva remarci la adresa nepriceperii mele. O, cât aş fi vrut să ştiu baschet atunci! Dar eram un „butter-fingers”.

Scriu despre incidentul ăsta cu un singur scop. De a vă face să-i priviţi realist pe semenii noştri. Dacă un medic bun vă intră la suflet, nu faceţi greşeala de a-i da crezare în orice alt domeniu – politică, artă, cinematografie, literatură etc. – pentru că vă puteţi înşela. Adesea o fată este încântată de alura atletică a unui, să zicem, fotbalist priceput şi de succes şi se căsătoreşte cu acesta. Apoi divorţează după scurt timp. Întrebată de ce, invocă motivul „nepotrivirii”. Una din erorile transmise din generaţie în generaţie este de a privi excelenţa dintr-o ramură de activitate ca garanţie a succesului global, în orice altceva. Nu vă-nşelaţi. Oamenii buni la toate nu există decât în visurile noastre.

Poţi fi un handbalist bun, dar un antrenor jalnic; poţi fi un jucător slab, dar un antrenor grozav; poţi fi un om de afaceri desăvârşit, dar un om anost în compania cuiva. Tânăra de care am vorbit mai sus, care divorţează de fotbalistul ei preferat, a creat o falsă imagine a desăvârşirii în persoana iubitului ei. Ea se aştepta ca soţul ei să exceleze în toate ca în fotbal. De-asta oameni de succes în ceva ne inundă ecranele televizoarelor ridicaţi de realizatorii TV la rang de oracole.

Du-te la dentist pentru că te dor dinţii, dar nu fi dezamăgit dacă nu-ţi apreciază poeziile; căsătoreşte-te cu un actor, dar nu fi dezamăgită dacă nu va şti să-ţi monteze o priză; dă-ţi fiica să fie meditată de către o profesoară de franceză, dar nu te enerva pe aceasta din urmă că nu-ţi poate lumina odrasla în teoria mulţimilor.

Scopul pentru care suntem născuţi cu capacităţi diferite este să ne apreciem unii pe alţii şi, având nevoie unii de alţii, să ne completăm ajutându-ne reciproc ca într-o mare familie – cum de fapt şi suntem. Dar a aştepta desăvârşirea în toate de la vreun muritor este o lipsă de înţelepciune care aduce multă nemulţumire, confuzie şi suferinţă.

Voce:

Sandu BARBU

Tweet