COMUNISMUL ACCEPTAT

Canadianu’ dă prietenu’-meu, Barna, mi-a tras deunăzi un post din ăla adăvărat d’ale lui – că numai d’astea ştie să dea – şi a vorbit despre trecut şi prezent ca nefiind la mare distanţă ca formă şi fond. Când era comunism, scria el, eram conduşi de o mână de oameni care ne învăţau cum să fim toţi la fel; şi ne conformam. Adaug eu, trăiam toţi în cutii de beton, purtam haine cu aceeaşi croială – nu chiar ca şi nord-coreenii, da’ tot cam pe-acolo – priveam aceleaşi filme în care era înălţat omul de tip nou – şi ne deprindeam să ne placă – şi râdeam mai toţi de ideea ciudată că ar putea exista... Dumnezeu.

Astăzi, spunea Barna, daţi-mi voie să-l citez că mi-e mult mai uşor, „mă uit în jurul meu şi toţi din cartier au casa aproape la fel cu a mea, toţi oamenii aleargă încoace şi-ncolo cu smart phones, cu maşini care au cam aceeaşi formă indiferent care este producătorul, scriem toţi pe laptopuri şi aşa mai departe. Mai devreme sau mai târziu vom ajunge să arătăm toţi la fel şi să avem acelaşi fel de lucruri. Câţiva oameni o să-i conducă pe restul. Şi pe chestia asta cum o s-o numeşti? Copiii ăştia sunt baza societăţii viitoare?”

Mda. La începutul filmului meu şi al lui Bogdan, „Câinii”,  scriam o cugetare personală: „Regula de patru-simplă: Pentru ca 1% dintre noi să aibă liniştiţi 99% din tot, 99% dintre noi trebuie să tremurăm toată viaţa pentru 1% din tot.” Asta e societatea umană. Zicea tot Barney în alt loc că uneori suntem duri cu ceilalţi, dar, dacă am ajunge în poziţii de mare răspundere, s-ar produce oarece chimie la nivel de creier – care-l are – şi ne-am trezi că facem exact ce au făcut şi înaintaşii noştri: ne îndrăgostim de bani, uitând de corectitudine şi lege. E o societate putredă din cauza omului. Cu durere sunt de acord cu Alan Gregg: „Lumea are cancer, şi acest cancer este omul.” În ultimă analiză, comunismul ăsta repetat nu este altceva decât reflexul societăţii omeneşti de a se comporta ca turmă. Să se cloneze fără imaginaţie, fără inventivitate. Câţiva strigă: „hai să fim altfel, hai să ne păstrăm individualitatea. Strigă „meeee” şi fii... altfel.” La care, ca semn că au înţeles, toţi răspund: „meeeeeee...”

Voce:

Sandu BARBU

Tweet