JUXTAPOZIŢIE

V-am spus pe 16 ianuarie despre manifestaţia studenţească din 17-18 februarie 1987 la care a participat subsemnatul. Un lucru a rămas nespus. În dimineaţa aceea am ajuns la cămin şi am fost întâmpinat de un maior de securitate – aşa s-a recomandat. Era sigur. M-a luat tare. Mi-a spus că se ştie totul despre mine. A început să turuie tot felul şi m-a ameţit. Nu erau informaţii pe care să le ştie oricine. După ce mi-a făcut morală, mi-a poruncit să-mi las numele şi numărul de la cameră la portar. M-am dus la acesta din urmă, am spus un etaj şi o cameră fictive şi apoi am zis:

- Emil.

Portarul, un băiat tare deştept, a scris „Emil” fără să se uite la mine. Apoi am spus:

- Hossu.

S-a uitat la mine parcă pentru a vedea dacă-mi bat joc sau chiar sunt actorul cu pricina. O secundă m-a privit şi, fără să clipească, a scris încet Hossu, cu dublu „s”. Din păcate, securistul a bănuit ceva şi a venit spre noi. L-a pus să rectifice. I-am dat datele exacte şi asta a fost. Îşi făcea bine treaba Securitatea. Pare că poporul ăsta a fost condus mai mult de oameni care, asemenea lui Richelieu, au făcut toată viaţa răul bine şi binele rău.

De ce-oi fi zis Emil Hossu? Habar n-am. În anul ăla se împlineau zece ani de când marele actor jucase în Pentru Patrie, în 1977. Câte coincidenţe... În articolul de luni, 24 ianuarie foloseam un marş din filmul „Pentru Patrie”. Acolo Hossu juca rolul locotenentului Ion Ciucă şi spunea la un moment dat: [...] „Greu, ne-greu, asta e. Nu suntem nici primii, nici ultimii care murim pentru ţară.” Emil Hossu a murit în primele linii. A murit cu arma în mâini, pentru Patrie. La datorie, împlinindu-şi vocaţia şi acceptând să se întâlnească faţă în faţă cu veşnicia pe scena pe care i-a plăcut „să se joace” toată viaţa. M-a mişcat una din afirmaţiile făcute de el pentru reporterul Maria Diana Popescu la Biblioteca Judeţeană Argeş în anul 2008: „Am ales actoria din dorinţa de a mă juca, într-un fel, toată viaţa,” a spus el atunci. Şi toată viaţa a fost. Ce mult îmi doresc s-o pot face şi eu... numai prietenii mei ştiu cât de mult simt asta. Joaca asta înseamnă înnobilarea privitorilor, înălţarea caracterelor, zugrăvirea unor tablouri în care se nasc întrebări şi se desfată inimi însetate după frumos.

Emil Hossu, maramureșean după mamă, sălăjean după tată, dar bucureștean după alegere a fost român lăsându-şi românitatea în tot ce a făcut. Primele roluri pentru care a primit bani au fost la teatrul radiofonic. Mai că îl invidiez curat pentru viaţa împlinită pe care a avut-o. Abia după aceea a devenit actor la Teatrul Nottara din București. Am căutat un film mai vechi. Voiam să-i aud vocea din 1971. Am găsit „Cântecele Mării”, o coproducţie româno-sovietică în regia lui Francisc Munteanu. „În aceste momente extrem de dificile pentru ansamblul nostru singurul element salvator e faptul că mi-a venit o idee genială...”

Netul e plin de dejecţii. Adevăratele valori stau umile însă, prăfuite şi ignorate de un popor care e avid după bogaţii momentului. Moartea lui Emil Hossu ar trebui să-i cutremure pe români. Într-o ţară îndrăgostită de cultură, de artă în care sunt expuse valorile morale sunt mai multe şanse să găseşti oameni oneşti pentru funcţii publice. Într-o ţară în care moare Emil Hossu şi toţi întreabă „cine-a fost ăsta?” numai ruina va fi deznodământul oricărei alegeri politice. Nepăsarea faţă de ceea ce contează şi atracţia necuvenit de mare faţă de bani şi îmbogăţire este lepra României de azi. Aceasta este cauza sărăciei şi disperării. Votăm mereu viclenia îndrăgostită de bani şi averi câştigate prin furt şi înşelăciune.

Emil Hossu a murit parcă pentru a juxtapune cuvintele sale din ajun discursului sforăitor al unui preşedinte fără popor. În seara zilei de 25 ianuarie, chiar cu câteva minute înainte de începerea spectacolului „Nu vorbiți cu actorii”, în timpul repetiției generale, pe scena teatrului Nottara, Emil Hossu s-a prăbuşit. Rămân în urma lui cuvintele grave pe care acesta le lăsa la ultimul său miting asupra unei mulţimi neatente, care, dacă ar fi ştiut că acestea urmau să-i fie ultimele, ar fi ascultat în tăcere totală. Pentru un preşedinte arogant, vin ca un ecou cuvintele de acum câteva zile ale actorului Emil Hossu: „Indiferenţa este esenţa lipsei de umanitate; vreau să spun, în acelaşi timp, că nu poate fi iubit cineva care nu iubeşte pe nimeni.”

Voci:

Sandu BARBU

Emil HOSSU

Tweet