Voiceblog - textul făcut sunet - cu Sandu Barbu.

PREŢUL CORECT

  • Scris de Sandu Barbu

Voiceblog image interlacedNu sunt un expert al Internetului, dar am pierdut destul de mult timp azi căutând ştirea video în care Becali făcea declaraţia şoc despre domnul Arafat. Nici pe youtube nu am găsit nimic video. NIMIC! Toate porcăriile spuse vreodată de acest personaj bogat în bani şi grandomanie, dar nici urmă de ştirea video în care acesta spunea, potrivit GSP TV, citez: „Am fost scârbit când am văzut că mii de români au ieşit în stradă ca să-i ia apărarea unui arab împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Chiar dacă ar fi greşit Băsescu, n-ai voie să-i iei apărarea unui arab! M-am uitat cu scârbă la televizor! Mi-e scârbă de românii care au ieşit în stradă! Arafat să se ducă la el în ţară, la arabi, acolo! Cum să ţin cu un arab împotriva preşedintelui ţării mele? Să nu mai pună ministru arab în viaţa lor!”.


Check this out on Chirbit

Iertaţi-mă, nu am ce comenta. Ce mă surprinde însă e că nu găseşti pe Net declaraţia asta decât text, nu video. Poate că există pe undeva filmul acela. Poate mă înşel eu. Dar nimic din ce mi-a trecut prin cap legat de rasism, xenofobie, Becali şi Arafat nu a dat vreun rezultat. Voi aţi găsit? Sau este vorba despre... preţul corect? Pentru banii potriviţi, dispare orice în România. Chiar şi o ştire video văzută de toţi la toate televiziunile. Nu am bani să dau recompensă pentru găsirea ştirii video. Dar poate a avut cineva bani s-o facă nevăzută. Măcar într-o mare parte. Toată ţara e ridicată împotriva impunităţii băsesciene, iar Becali îl ţine în braţe pe „preşedintele României” – doar dacă n-o fi rectificat în zilele astea prostia făcută, cu o alta. Europarlamentarul Becali, trimis de români să ne reprezinte în Parlamentul Europei, declară că e scârbit de românii care apără un arab. Ce cataclism l-a propulsat pe cromagnonul de la Pipera ca reprezentant al meu? Nu-mi ajungea Băsescu? Nu ne ajunge Boc? Dacă mai există decenţă, dacă mai există românism şi bun simţ, revocaţi-l pe infatuatul şi impostorul Becali din funcţia de parlamentar. Deja nu mă mai amuză. Sunt revoltat. Putem spune până aici. Dacă aş fi un despot înţelept, dar prerogativa asta o au numai domnii Iliescu şi Băsescu, l-aş exila pe Becallus Maximus pe pământ arab. Să predice acolo, la „infideli”, evanghelia lui ciudată. Că aici i-am aflat-o toţi.

Voce:

Sandu BARBU

Add comment


Security code
Refresh

Bloguri, Bloggeri si Cititori