VREŢI ÎN SUA?

Am ţinut-o şir cu subiecte cu conotaţie spirituală. Există un motiv. Apropierea unei sărbători a tuturor creştinilor.

Hai să vorbim despre cei care ar vrea să ajungă cetăţeni americani. Tot românu’ ar vrea. „Io nu vreau,” sare unu’. Sigur, sigur, sunt acri strugurii. Acolo în vârful aracului – în cazul nostru dincolo de ocean.

Să zicem că vine un om bogat şi cu influenţă şi îţi spune: Omule, îţi dau şansa să ajungi în America. Îţi dau un paşaport legal pe numele tău, un green card, ca să poţi lucra acolo, şi un bilet de avion pe numele tău, valabil peste exact 7 ani.

Unii, cei mai mulţi, se bucură. Alţii sunt cârcotaşi: ba că e prea mult 7 ani, ba că e prea curând şi nu au timp să-şi rezolve unele probleme, ba că n-au chef să plece acolo că se simt perfect aici, ba că pur şi simplu li se dau peste cap toate planurile. Alţii vor râde şi-i vor da persoanei actele înapoi:

- Sunt bogat, dom’e, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic.

Alţii vor râde şi vor crede că e o glumă:

- Îţi baţi joc de noi cu poveşti de adormit copiii! Cine poate crede că există aşa ceva? E sigur o şmecherie aici.

Eu dacă aş fi în locul bogatului aş proceda aşa: când s-ar face vremea de plecat în America, le-aş ţine calea celor care vor să se îmbarce. Aş vorbi cu ei în engleză şi, dacă nu cunosc limba, le-aş rupe biletul de avion. Pe alţii i-aş întreba despre cultura americană, obiceiuri şi dacă au studiat despre locul în care urmează să meargă. Altora le-aş adresa întrebarea dacă s-au pregătit fizic şi psihic pentru schimbare. Că e inutil să-i întrebi dacă iubesc America. Toţi vor spune că da! Însă iubeşti o ţară dacă dai din timpul tău pentru a studia ceea ce este specific ţării aceleia. Unul care iubeşte o ţară anume este... fan al culorilor drapelului, muzicii şi limbii ţării aceleia.

Pentru cei care nu pricep teologia complicată a dreptăţii atribuite şi a dreptăţii împărtăşite, lucrurile stau foarte simplu: pentru fiecare din oamenii acestei planete există un paşaport, un green card şi un bilet de... avion – hai să-i zicem car de foc, ok? Cele trei sunt plătite la cruce acum 2000 de ani. DAR acceptarea lor nu este cuantificată prin cât faci, ci DE CE faci. Când ştii că ai un loc sigur în America, înveţi limba, studiezi legile ţării şi obiceiurile oamenilor. Când ai un loc plătit în cer, faci la fel: studiezi viaţa lui Isus – ca să ştii cum vorbesc şi cum se poartă oamenii acolo – cercetezi Legea lui Dumnezeu şi eşti fan al unei lumi curate şi luminoase. Chiar dacă nu reuşeşti în totul, poţi oricând să o iei de la capăt. La soroc nu dai examen din Biblie, ci ţi se citeşte din priviri cum ai petrecut timpul de pregătire până la plecare.

Ca s-o fac scurtă: dreptatea atribuită (i se spune şi neprihănire atribuită, bine?) este biletul sigur către cer, plătit de Altcineva în contul nostru. Dreptatea împărtăşită (sau neprihănirea împărtăşită) este dorinţa activă de a fi ca Acela care a plătit biletul. Altfel spus, aflând că cineva ţi-a dat tot ce-ţi poţi dori, devii fan activ al Acelei Persoane.

M-am gândit că, în postul Crăciunului fiind, n-ar fi rău să mai vezi în faţa ochilor şi altceva decât numele Oanei Zăvoranu şi Monicăi Columbeanu. Iar dacă nu îţi place ce vezi, mă tem că nu pentru tine sunt menite aceste cuvinte.

Voce:

Sandu BARBU

Tweet