FIŢI AGRESIVI

Scriam ieri despre faptul de a fi reactivi. Acum daţi-mi voie să vă spun ce cred eu că înseamnă să fii agresiv în mod benefic, dar şi în mod păgubos. Mai întâi agresivitatea bună. Un animal periculos – să zicem – trebuie imobilizat. Desigur, printr-o atitudine agresivă, dar calculată să facă răul cel mai mic cu putinţă. Apoi, există agresivitate sportivă, înţeleasă ca o împingere a emulaţiei în graniţele fairplay-ului. În sfârşit, agresivitatea licită, necesară realizării personale, spirituale sau profesionale. Prea tehnic? Hai să dezvolt.

Câtă vreme este adevărat că avem nevoie să ne mai oprim din alergarea noastră zilnică şi să medităm cu calm, nu mai puţin adevărat este că trebuie să nu ne mulţumim doar cu o atitudine pasivă, „de om sfânt”, care nu cere mult de la viaţă. Eu cred că un „sfânt” stoarce tot de la viaţă. Orice lucru mare, important s-a făcut printr-o doză de inconştienţă. Mulţi oameni care au dus la capăt proiecte surprinzător de mari au mărturisit că, dacă în prima etapă ar fi ştiut ce-i aşteaptă mai târziu, nu s-ar fi apucat de nimic.

A sta cu mâinile încrucişate este atitudinea defetistului, nu a unuia care crede că poate contribui la o lume măcar un pic mai bună. Evaluează-ţi destoinicia şi vezi ce poţi face. E ideal să şi mănânci pâine din lucrarea la care te pricepi, dar dacă asta nu e cu putinţă, ce faci? Nu lăsa timpul să treacă. Nu ştii ce impact va avea acţiunea ta. Zideşte, dacă asta ştii să faci, repară dacă eşti bricoler, scrie poezie dacă eşti poet, fă sport dacă eşti sau nu sportiv, dar fă ceva. Atacă viaţa care pare să-ţi ia tot. Fii agresiv.

Agresivitatea rău înţeleasă vine însă întotdeauna din egoism. Vezi cerşetori care se ţin după tine de parcă au ghidare cu senzor de mişcare; stau în faţa ta în gări, autogări, grădini şi locuri publice şi nu încetează să-ţi ceară bani minute în şir după ce le-ai spus că nu le dai nimic. Energia cu care fac asta este mereu vrednică de o alegere mai bună. Am cunoscut de exemplu doi fraţi, copii în Petroşani care nu aveau nimic al lor pe lumea asta; se luptau să câştige câţiva bănuţi ajutând la spart lemne sau alte munci şi cumpărau pixuri pe care le vindeau doritorilor. Eu m-am mutat din Petroşani, anii au trecut şi, când am ajuns iar prin Valea Jiului, m-au acostat pe stradă să-mi spună ce bucuroşi sunt că au amândoi servicii şi locuinţă proprie, caldă şi mobilată. Au ştiut şi au vrut să fie agresivi aşa cum trebuie.

Un alt tip de agresivitate rău înţeleasă este cea religioasă. Îndemnul Mântuitorului „mergeţi şi faceţi ucenici” este înţeles de unii în felul acesta: Mergeţi şi agresaţi-i pe oameni cu învăţătura voastră, fie că vor, fie că nu vor. Îi vezi şi pe stradă, vânând din priviri viitori „ucenici”. Astfel de persoane trăiesc un anacronism care-i face nesuferiţi: lucrează în secolul 21 cu mijloacele secolului 1. Sunt desigur şi cei care nu vânează pe străzi şi din uşă în uşă, dar care nu acceptă un „nu ca răspuns”, cum spune englezul, „don’t take a no for an answer.” Agresivitatea lor este dogmatică. Tipul ăsta de „lucrare” este numit de subsemnatul evanghelizare fără Spirit. Cei ce merg aşa, o fac fără mandat divin, crezând prosteşte că împlinesc o misiune sfântă. Aceştia au în cap ideea că toţi trebuie să fie ca ei ca să fie acceptaţi de Dumnezeu. Să nu mănânce ce nu mănâncă ei, să nu bea ce nu beau ei, să înveţe ce şi cum ştiu ei, într-un cuvânt, nu fac ucenici pentru Hristos, ci caută să se cloneze pe ei înşişi în alţii, spălându-le acestora din urmă creierul şi obliterându-le personalitatea. Reuşesc? Sigur că da! Ajung să aibă biserici de clone, care-ţi sar la gât dacă nu vorbeşti ca ei, dacă nu te-mbraci ca ei şi nu crezi cum cred ei.

Însă agresivitatea... bună, fiind neegoistă, este una plină de energie creatoare, speranţă şi altruism. Căutând să reuşeşti în ce ţi-ai propus, dai un exemplu bun şi îi inspiri şi pe alţii. De aceea vă îndemn să îndrăzniţi mereu ceva şi să fiţi agresivi până la capăt.

Voce:

Sandu BARBU

Tweet